Tehnologia schimbă lumea prin conectarea în rețea a miliarde de dispozitive și prin îmbunătățirea modului în care trăim, muncim, ne distram și a felului în care tratăm planeta noastră.

Am început încă din 2003 prin parteneriatul educațional cu compania Cisco devenind astfel prima Academie Cisco din partea de vest a țării.

De atunci au trecut mai bine de 15 ani, timp în care am ajutat sute de studenți ai cursurilor NetAcademy Oradea să-și urmeze și să dezvolte o carieră de succes în domeniul IT. Absolvenții noștrii sunt acum administratori de rețea, manageri IT la mari companii sau lucreaza chiar în cadrul companiei Cisco, alții sunt deja la nivelul expert deținând mult râvnita certificare CCIE.